vineri, 11 iulie 2008

Anti-plictiseală

În mod categoric, nu te poți plictisi în tramvaiul 20, no way! Azi am plecat de acasă cu 5 minute mai devreme, ca să evit avalanșa de pensionari de la Matache și discuțiile lor interminabile despre hoții din guvern, cât de minunat era Ceașcă și cum toți aveau de lucru pe vremea aia, iar șomejul era SF (dăștepților, toți aveau de muncă, dar jumătate dintre ei frecau duda sau făceau te miri ce ca să nu stea degeaba în cea mai mare parte din timp). Acum însă am avut noroc de un Mihael Șumahăr în cabina de conducere a tramvaiului. Cam așa cred că arata pupitrul de comandă:

Să explic metodologia de folosire a comenzilor:

  • butonul roșu e folosit în mod obligatoriu în fiecare intersecție și, opțional, între intersecții, dar cu restricția unui număr par de folosiri.
  • accelerația nu funcționează decât în 2 moduri: full throttle sau off
  • opțional, în stații deschizi ușile
  • la intersecții te apropii cu viteză inerțială minimă, așteptând ca semaforul să arate culoarea galbenă, apoi accelerezi până în intersecție: scopul e să pătrunzi pe roșu și să blochezi intersecția! Se pot admite excepții de la procedură, atât timp cât îndeplinești targetul.
  • în cazuri extreme poți folosi frâna(nu figurează în schiță, fiind ca butonul de panică: nimeni nu-l vede, nimeni nu-l folosește, dar e acolo), dar mai întâi trebuie să te asiguri că în cabina pasagerilor este cel puțin un moș care are se plimbă prin tramvaiul în mișcare iar frâna ta îl pune pe burtă cu o probabilitate de 90%. Notă: sacoșele mosului trec ca bonus.
  • conducătorului i se respectă dreptul, ca oricărui șofer bucureștean, de a gesticula/înjura în voie. Ori reținere de la aceste gesturi se trece în dosarul de bună-purtare și se vor aplica sancțiuni cumulate.

Enjoy your ride!

Windows Live Writer

Am zis să-l încerc, și deja am dat de prima broblemă: junghiul ăla de aplicație nu se instalează pe laptopul meu. Nu dă nicio eroare explicită, nu spune ce nu-i place, ci doar eșuează lamentabil după 5 minute de idle. Acum încerc să-l instalez pe rășnița de la muncă, poate-poate...

Update: s-a instalat, misterul continuă. Downside: cel puțin în modul editare, îmi mucește în stil mare diacriticele, în speță "ș" și "ț", probabil fiindcă eu nu le folosesc pe cele definite incorect de Microsoft(s și t cu sedilă).

joi, 10 iulie 2008

Ha' la vot

La primărie a ieşit cum a ieşit, dar aici nu mă las:

Poza #1

Poza #2

Da, sunt voturi pentru o cauză nobilă: să-mi îndes căşti albe în urechi, căşti legate de un aparat minuscul şi cu un soft enervant. Mă sacrific pe altarul tehnologiei şi al iTunes-ului pentru insignifiantul căştig al izolării faţă de fauna din tramvaiul 20.

miercuri, 9 iulie 2008

marți, 8 iulie 2008

Decenţă

Săptămână trecută eram în 601, când nesimţirea de Bucureşti a izbucnit din nou(şi unde altundeva mai bine decât în RATB?!) O cucoană era profund revoltată că fătucă de vreo 21-22 de ani nu s-a ridicat să ofere locul unei persoane mai înaintate în vârstă(ca să nu zic "moş ce se plimbă toată ziua, gratuit şi degeaba prin Bucureşti"). Indignarea cucoanei a devenit cu atât mai mare cu cât la "de ce nu te ridici, că e loc rezervat?" i s-a răspuns calm cu "Locuri rezervate sunt cele de pe cealaltă parte, uitaţi şi semnele", moment în care nesimţita e izbucnit: "e rezervat pt bătrâni, pt femei gravide, cu copii în braţe, de ce stai tu, că oricum voi sunteţi tineri şi staţi degeaba toată ziua, nu faceţi nimic şi mergeţi degeaba la facultate" etc. De când pana mea RATB-ul e rezervat în totalitate bătrânilor? Nu e de ajuns că umblă toată ziua prin oraş pe banii noştri? Şi ce dacă am 21 de ani? Vin după 8 ore de muncă, nu după 2 ore de belit ochii în Cişmigiu, dacă vreau să stau jos, nu mă ridic pentru un nesimţit care nu se dă din dreptul uşilor deschise ca să permită coborârea, aleargă pe scările autobuzului/troleului/tramvaiului, dă coate spriten pe culoar ca să înhaţe un loc din celălalt capăt al maşinii.
Mi-am amintit de întâmplarea asta azi de dimineaţă, când un moşulică urcă în 20 la piaţa Matache şi se postează lângă scaunul pe care stau eu aşteptând să-i ofer locul. Mă uit în tramvai, văd două scaune libere la 2 metri mai în faţă, mă uit la el, apoi îl ignor: aşa cum a ţopăit pe scări cu sacoşele în mână poate să se mai deplaseze incă 2 metri să stea jos.

Se spune că odată cu vârsta vine şi înţelepciunea. Şi respectul celor mai tineri. Ei, în practică, cu vârsta vine nesimţirea, încrederea că orice bun comun li se cuvine îndeosebi lor şi injuriile celor mai tineri(din bun simţ, nu în faţă) pentru toate astea. Sunt şi bătrânei rezonabili aşa cum sunt şi animale la 20-25 de ani, dar nu despre asta discutăm. Respectul pentru cei în vârstă nu e default, şi nici nu va fi atât timp cât majoritatea lor se comportă ca nişte animale.


Revenind la povestea iniţială, la nici 5 minute după scena de mai sus, se trezeşte un dobitoc(pantaloni, cămaşă, geantă pe umăr, părea că vine de la muncă, ceva gen lucrător la metrou) urlând în autobuz, pe un ton sictirit, superior: "Băăăă, închideţi geamul ăla băăă... Băăă, închideţi geamul ăla, că are aer condiţionat! Băăă animalelor, închideţi geamul ăla!!". Geam care se afla la 1 metru de el.... Într-un final, îşi mişcă hoitul ăla infect şi închide el geamul, trântindul tare, în timp ce mai blodogoreşte ceva. Noroc cu tine, civilizatule, că altfel muream proşti cu toţii! Dacă-l spargi tu, nu mai se buleşte aerul condiţionat, dăşteptule. Sunt scârbit de specimenele astea: dimineaţă urcă la Matache toţi ramoliţii care vor fix locul tău, deşi tramvaiul e jumătate gol, seara e plin de transpiraţi, nespălaţi şi nesimţiţi. Bravo Bucureşti! Iubesc tramvaiul 20! Noroc că nu trebuie să circul decât dintr-un capăt al liniei în celalalt...

luni, 7 iulie 2008

Cotroceni, cartier de doctori

Ieri, plictisit la culme de porcăria numită The happening, am plecat la o plimbare de seară pe străzile din Cotroceni. Aşa am descoperit şi de ce cartierul e atât de preţuit pe piaţa imobiliară. Nu, nici la ei nu se prestează salubrizarea străzilor mai bine ca în restul Bucureştiului(gunoaie erau destule, de la PET-uri de bere până la pungi de te miri ce combinaţii de E-uri). Nici câini comunitari nu lipsesc, deşi, e drept, aici sunt mai puţini(o căţea cu pui te latră şi aici la fel de agresiv ca oriunde altundeva - vă asigur!). Doar că în Cotroceni sunt doctori pe toate străzile. Oarecum.

marți, 1 iulie 2008

Asus EeePC 701

Pe langa ecranul cam micut(cu rezolutia aferenta: 800x480!), cea mai mare problema o reprezinta... tastatura. Shift in dreapta pozitionat aiurea, tasta . minuscula(eu, care nu am degete prea mari, am probleme in a o nimeri doar pe ea), "tab" e la fel. In rest... e drguta jucaria, astept sa vad 901 la cepreturi ajunge(oferta Orange nu e foarte atractiva pt mine), poate-poate...

Sperca nu am prea multe greseli. Scris de pe jucaria in cauza:D